50/50 (2011) – 8.5 / 10
'You could be having sex with hookers whilst skydiving, and your last wish is to drive a car?' - Kyle 50/50 este pe jumate morbid si pe jumatate plin de umor; este pe jumatate serios si pe jumatate linistitor; este pe jumatate “bromance” si jumatate comedie romantica. Intr-adevar, 50/50 este, dupa cum spune si titlul, un film din doua jumatati. Comparatia dintre 50/50 si Funny People (2009) este inevitabila. Dar din fericire, in afara de personajul principal, care este diagnosticat cu o boala terminala, este un film complet diferit. Iti dai seama ca este o comedie neagra atunci cand exista o gluma cu moartea lui Patrick Swayze in primele 20 de minute. Cu toate acestea, filmul este foarte amuzant, dar totusi reuseste sa mentina o balanta perfecta intre comedie si drama. Momentele amuzante sunt foarte amuzante, dar cele dramatice reusesc sa le intreaca. Este genial mai ales atunci cand ai scene care le contin pe ambele – ca aceea in care Kyle o expune pe Rachael. Joseph Gordon Levitt face o treaba fantastica exprimand sentimente de curaj, calm si izolare. Totul se poate vedea pe fata lui. Lucrurile marunte fac un film sa para autentic. Reuseste sa mentina un calm constant pentru cea mai mare parte a filmului, calm care se simte real. Seth Rogen este absolut hilar. Acest film ii apartine in proportie de 50%. El este surprinzator de sensibil in rolul de cel mai bun prieten care-si poate arata afectiunea prin glume cu tenta sexuala si prin incercarea de a-l ajuta pe Adam sa faca sex. Personajul sau o uraste pe Rachael (prietena lui Adam) si cand afla ca nu au mai facut sex de cateva saptamani, are, probabil, cea mai buna replica din tot filmul – „if I was your girlfriend, I'd be sucking your cock right now!” De asemenea, si supporting cast-ul este perfect ales. Anna Kendrick in rolul lui Katherine, terapeutul lui Adam, o studenta ce lucreaza pentru doctorat, al carui al treilea pacient din viata ei este chiar Adam. Anjelica Huston joaca rolul mamei lui Adam, al carui sot sufera de Alzheimer. Huston ofera o performanta fortat-amuzanta, desi discreta. Bryce Dallas Howard in rolul lui Rachael, pare a avea un talent in a juca personaje teribile. Intre acest rol si cel din The Help de la inceputul anului, nu as fi surprins daca in urmatorul sau rol, va lovi un catelus. Este un film plin de prestatii incredibile, dar o mentiune speciala trebuie sa primeasca regizorul Jonathan Levine, care reuseste sa mentina orice inflorire tehnica la un nivel minim, permitandu-le actorilor sa joace scenariul in fata unei camere, in mare parte tinuta in mana. O decizie inteleapta, intrucat subiectul si stralucirea dialogului nu au nevoie de artificii tehnice. El are, totusi, o scena in miscare, amuzanta si ciudata, in care Adam, drogat de la prajiturile „speciale” ale unui alt pacient, rataceste pe un coridor de spital in slow-motion, chicotind la tot ceea ce vede, incluzand oameni in diverse stadii ale cancerului si chiar un cadavru. Nu-mi este clar de ce acest film lipseste din listele nominalizarilor la Oscar. Poate fi din cauza subiectului greu de digerat, poate pentru ca nu i s-a facut destula reclama, poate ca nu a prins la public sau pur si simplu a fost ignorat. Dar este un film care merita vizionat iar scenariul merita apreciat (scris de Will Reiser si bazat pe propria poveste). Este un film care analizeaza efectul unui diagnostic de cancer la un pacient tanar si felul in care-I impacteaza prietenii, viata amoroasa si oamenii cu care intra in contact din cauza bolii. Iar din aceasta categorie facem parte si noi, publicul.
0 Comments
Leave a Reply. |