The Number 23 – 7.5 / 10
9 / 11 2001, 9 + 11 + 2 + 1 = 23; JFK a fost ucis pe 22 noiembrie 1963, 2 + 2 = 4, 1 + 9 + 6 + 3 = 19 si 19 +4 = 23; Cezar a fost injunghiat de 23 de ori, si asa mai departe. Thrillerele psihologice sunt un concept foarte greu. Ai nevoie de un sfarsit excelent. Incepi filmul, construiesti cu suspans si actiune, adaugi putina paranoia si gata. Destul de usor. Finalul este partea mai complicata. Filme ca Memento si Fight Club au facut-o foarte bine. Intorsatura lor, nodul de anxietate care se incalceste si se deznoada, doar ca sa te „pregateasca” pentru inca un nod de sfarsit, ce te lasa „breathless” si tulburat, chiar perturbat daca esti „norocos”. Dar fara sfarsit, fara ultima lovitura in nas sau in stomac, un thriller psihologic este doar o adunatura de sireturi dezlegate. Nu ma intelegeti gresit. Este un foarte bun film in doua acte, iar daca stiti sa va opriti cand trebuie, sa inchideti filmul si sa va luati floricelele, veti fi mult mai incantati de acest film. Dar acel al treilea act, cu momentul culminant foarte clar si slab scris, ne lasa cu acel sentiment de dezamagire a ceva promitator, transformat brusc intr-o iluzie amara. Nu voi dezvalui sfarsitul, voi spune doar ca poate fi sumarizat prin cuvantul „banal”. Si banal este cuvantul care nu ar fi trebuit sa defineasca „The Number 23”. Jim Carrey dovedeste inca o data ca poate face un rol serios (dupa Eternal Sunshine of the Spotless Mind si Truman Show) si chiar poate sustine un film intreg, ce se invarte in jurul personajului sau. Virginia Madsen face un rol bun ca sotia lui Carrey, protectoare si iubitoare, dar fara prestatia lui Carrey, n-am fi avut, poate, decat un alt film de duzina. Exista, o chimie excelenta intre Carrey, Madsen si „fiul” lor, Logan Lerman. Acest film foloseste cu succes intreaga familie in scenariu, intr-o masura in care foarte putine filme reusesc. De asemenea, veti simti o conexiune cu personajul lui Carrey, care devine obsedat de numarul 23. Ma indoiesc de faptul ca un numar ar putea distruge viata cuiva, dar sunt sigur ca toata lumea a trecut prin unele coincidente ciudate, ce parca erau legate intre ele. Nu puteam sa inchei acest review fara sa aduc vorba de atmosfera incredibila realizata prin „adoptarea” stilului de film Noire, o realizare de exceptie facuta prin contraste indraznete, prin lumini plasate perfect pentru a realiza niste umbre perfecte, prin jocul de culori incredibil de bine realizat, prin dialogurile simple si directe, precum si prin cel mai accentuat element al filmelor Noire, monologul cu vocea putin ragusita, excelent realizat. Iar atmosfera Noire nu putem avea fara o coloana sonora care sa sustina toata aceasta realizare grafica si, desigur, sunetul este la inaltime. Pe langa vocea lui, mentionata mai sus, toate dialogurile sunt perfect rostite si acompaniate de sunete clasice, iar cele putine melodii alese, completeaza perfect tabloul ales. Sunt sigur ca dupa vizionare, veti aduna numerele din numarul de telefon, CNP, data nasterii sau numele, pentru a vedea daca sunteti „blestemati” sau nu.
0 Comments
Leave a Reply. |