August Rush – 8 / 10
"The music is all around us. All you have to do is listen." – August Rush August Rush va scoate cateva lacrimi oamenilor cu suflet mare carora le place sa-si deschida imaginatia si sa creada in destin si magie. Iar celor realisti, necredinciosii hard core (incuiati, daca pot spune asa) le va veni probabil sa vomite de la atatea dulcegarii si sentimente miscatoare. In aceasta ultima categorie, cu siguranta ca vor intra criticii. Scenariul este oarecum previzibil si putin „sappy”, dar acele elemente sunt cu usurinta depasite prin executarea moment cu moment a povestii. Ganditi-va la un Oliver Twist modernizat si intelegeti in mare despre ce este vorba in acest film. Actorii au jucat foarte bine intr-un rol fara prea multe dialoguri, astfel incat majoritatea povestii este spusa prin expresiile actorilor si prin sunete si muzica. Totusi, mi-a ramas in cap monologul superb al lui Robin Williams, in care vorbeste despre muzica si felul in care aceasta ne leaga de tot si toate. Scenele au un element de fantezie atragatoare, in timp ce in acelasi timp, intriga reuseste sa exploreze situatii reale din viata umana, cum ar fi hartuirea persoanelor „diferite”. Muzica este incredibila si in mare parte este originala. Aceasta include gospel, rock si muzica clasica, perfect integrate intr-un mod care functioneaza extrem de bine. Desi nu este un musical, muzica este o tema centrala. Un moment superb si emotionant este cand, de-a lungul calatoriei sale, August atinge pentru prima data o chitara si aceasta prinde viata (impreuna cu el) si devine insfarsit capabil sa exprime in muzica tot ce a fost intotdeauna in el. Dupa cum am spus, performantele actorilor sunt foarte bune. Freddie Highmore, din Finding Neverland si Charlie and the Chocolate Factory este personajul principal. El a „furat” Finding Neverland cu o „blink of an eye” si aproape ca face acelasi lucru si aici. Ofera o performanta stralucitoare si face ca putinele dialoguri sa sune natural. Nu stiu daca el chiar a si cantat la toate acele instrumente sau au fost inregistrate separat, dar a jucat perfect in scenele care includeau muzica. Spre deosebire de alte filme de gen, in care un copil a descoperit/a primit puteri paranormale si invata sa le foloseasca, filme care, din punctul meu de vedere, sunt mult prea superapreciate decat acest film, acest film incearca sa obtina emotii reale din poveste, in loc sa inspire vise de genul „what if”. Nu sunt un expert muzical, nici un muzician de orice fel (nici in Garage Band nu stiu sa cant) spre dezamagirea mea, asa ca puteau sa cante in acest film la instrumente si cu picioarele ca ar fi contat prea putin pentru mine. Totul este un orgasm muzical si nu simti cand trec cele aproape 2h.
0 Comments
Leave a Reply. |